Cea mai puternică rugăciune care face minuni pentru sănătate. Cum şi cui trebuie să te rogi ca să te vindeci de tot răul

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea despre puterea rugăciunii: „Rugăciunea este arma cea mai tare, vistierie care niciodată nu se goleşte, bogăţie nesecată, liman fără valuri, temelia păcii, rădăcină, izvorul, mama tuturor bunătăţilor, mai puternică decât o împărăţie. Eu însă vorbesc de rugăciunea care nu zace numai pe buze, ci se ridică din adâncul inimii. Cu atât mai sus se înalţă rugăciunea când iese dintr-o inima strâmtorată şi evlavioasă. Şi, ca să ştii că rugăciunea care se săvârşeşte la moment de nevoie, este mai întâi ascultată, iată ce zice profetul: „În necazul meu am chemat pe Domnul şi m-a auzit” (Ps. 119.1).”

Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală cât şi cea fizică, spun oamenii de ştiinţă. Cercetările medicale din ultima vreme au demonstrat ca rugăciunea pentru sine, dar şi cea spusă pentru alţii scad nivelul hormonilor de stres, reduc tensiunea arterială, durerile cronice, tulburările de somn, anxietatea.

Biserica ortodoxă binecuvântează rugăciunile făcute „pentru tot sufletul necăjit şi întristat”, mulţi credincioşi adresându-se Maicii Domnului.

Fecioara Maria este pomenită la fiecare slujbă prin rugăciuni, cântări religioase, acatiste sau paraclise. Pe Fecioara Maria o au ca şi ocrotitoare copiii care au fost botezaţi cu numele ei sfânt şi tot ea este purtătoarea de grijă a tuturor mănăstirilor din ţara noastră. Când avem necazuri, când suntem bolnavi, când suntem în grele încercări cerem ajutor de la Maica Domnului. Sfânta Fecioară este o bună mijlocitoare către Dumnezeu şi ori de câte ori îi cerem ajutorul, rugăciunile noastre nu rămân neascultate.

Rugăciune către Maica Domnului pentru vindecarea de boli:

Preasfântă, Preacurată şi Preaminunată Fecioară şi Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, Te rugăm ascultă rugăciunea nevrednicilor robi (numele) şi vindecă-ne pe noi, pe cei din familiile noastre şi pe toţi suferinzii din lumea asta bolnavă, de bolile grele, transmisibile sau netransmisibile, de bolile ştiute şi neştiute de noi. Fie ca toţi creştinii să Te preamărească şi să Te preacinstească pe Tine, iar noi să avem tot ajutorul cel bun, sfânt şi ceresc. Îţi mulţumim Maică Sfântă pentru vindecare, pentru tot ajutorul Tău, pentru mijlocirea Ta la Preabunul Dumnezeu, că Tu eşti scară la Cerul Sfânt, pentru rugăciunile noastre şi ajutor nemijlocit în cererile noastre cele îndreptăţite. Amin!