Cine poate cere să i se deschidă cartea? La ce ajută şi când se face aceasta? Păziţi-vă, însă, ca să nu suparaţi pe Duhul Sfânt, că în loc de bine va fi rău!

Deschiderea cărții, ce semnificație are, cine poate cere și când?
Deschiderea cartilor este o inventie a celor mai lacomi popi, ca sa cîstige bani, unii deschid psaltirea, altii pravila, altii Evanghelia, dupa interesul celor ce vin la preot, ca sa determine lumea sa vina la ei. Este vrajitorie cu cele sfinte! Aceasta deoarece preotii care o practică o folosesc cu scopul de a ghici celor care „deschid cartea”. Exact cum o ghicitoare ar folosi pentru ghicit cărtile de joc sau bobii sau altceva, tot asa si preotul foloseste cartea deschisă, făcînd legătura între problema celui care a deschis cartea si întelesul textului care se află în locul unde s-a deschis cartea. Foarte mult gresesc si cei care se duc la acesti preoti. Paziti-va, ca sa nu suparati pe Duhul Sfant, ca in loc de bine va fi rau.

Există însă la sfîrsitul slujbei Sf. Maslu un moment în care cineva dintre credinciosi (de obicei cel mai bolnav) deschide Sf. Evanghelie, după care preotul o asează pe capul lui si citeste o rugăciune. Totul însă se mărgineste aici. Preotul nu spune nimic despre trecutul, prezentul sau viitorul crestinului care a deschis Sf. Evanghelie. Semnificatia acestui gest se aude în rugăciunea pe care preotul o citeste atunci cînd Sf. Evanghelie se află pe capul celui care a deschis-o. În această rugăciune, preotul zice: „nu pun mîna mea cea păcătoasă peste capul celui ce a venit la tine cu credintă, ci pun mîna Ta cea puternică si tare, ce se află în această Sfîntă Evanghelie…”.
***
Practica deschiderii Evangheliei pe capul bolnavului, la Sfântul Maslu
Din actul de punere al Sfintei Evanghelii pe capul bolnavului la Maslu reiese că Cel care vindecă pe cei neputincioși este Hristos prin puterea cuvântului Său pe care l-a eternizat în Sfânta Sa Evanghelie, cuvânt care rămâne mereu actual și care vorbește permanent în istorie, arătând prezența necontenită printre noi a Doctorului sufletelor și al trupurilor noastre.
La sfârșitul slujbei Tainei Sfântului Maslu, după ce a avut loc ultima ungere cu untdelemn sfințit a celui bolnav, preoții pun Sfânta Evanghelie deschisă pe capul bolnavului rostind o rugăciune penitențială, foarte apropiată de prima rugăciune a preotului din Taina Spovedaniei, în care se cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor bolnavului. Întreaga slujbă este, de altfel, marcată de un puternic caracter penitențial, care se explică în primul rând prin faptul că Maslul are drept scop nu numai tămăduirea bolilor trupești, ci și iertarea păcatelor.

Această practică a deschiderii Sfintei Evanghelii pe capul bolnavului este adesea greșit înțeleasă, dându-i-se un caracter magic sau superstițios, ajungând la starea de inovație liturgică extrem de păgubitoare. Precum am menționat, după a șaptea rugăciune și ungere, conform rânduielii actuale din Molitfelnic sau Aghiasmatar, preotul protos, luând Sfânta Evanghelie, o dă bolnavului să o sărute și să o deschidă. Ceilalți preoți slujitori o țin deasupra capului celui bolnav, iar protosul rostește cea de-a opta rugăciune în care se spune, printre altele: „nu pun mâna mea cea păcătoasă peste capul celui ce a venit la Tine cu pocăință, ci pun mâna Ta cea puternică și tare, ce se află în această Sfântă Evanghelie, pe care slujitorii cei împreună cu mine o țin deschisă pe capul robului Tău (N), și mă rog…”. După rostirea rugăciunii, rânduiala din carte arată că, luând protosul Sfânta Evanghelie de deasupra capului celui căruia i se face Maslul, i-o dă să o sărute, împreună cu Sfânta Cruce, apoi se miruiesc preoții, toți cei de față și bolnavul, în timp ce se cântă troparele rânduite.

Din actul de punere al Sfintei Evanghelii pe capul bolnavului la Maslu reiese că Cel care vindecă pe cei neputincioși este Hristos prin puterea cuvântului Său pe care l-a eternizat în Sfânta Sa Evanghelie, cuvânt care rămâne mereu actual și care vorbește permanent în istorie, arătând prezența necontenită printre noi a Doctorului sufletelor și al trupurilor noastre. Cât privește deschiderea Sfintei Evanghelii, molitfelnicele și aghiasmatarele mai vechi, cât și ultimele ediții ale acestora, arată că se făcea de către preot și nu de către bolnav, așa cum se mai obișnuiește să se practice prin unele locuri.

Inovația sau greșeala liturgică apare atunci când, pe baza textului la care Evanghelia a fost deschisă întâmplător și ținând seama de culoarea ornamentelor cu care textele scripturistice au fost împodobite, se începe a se interpreta, făcându-se diferite preziceri pe care cei prezenți le iau drept adevărate. Deschiderea Sfintei Evanghelii la Sfântul Maslu este greșit înțeleasă dacă i se dă această conotație, pierzându-și scopul de vindecare sau tămăduire a celor bolnavi, pe care Hristos a insuflat-o în textul acesteia, fiind incompatibilă și nedemnă cu scopul Tainei Maslului și cu slujirea preoțească.

Suse: Portalul parohiamacin4.org; Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, volumul I.